Istoria Lupusului

Istoria Lupusului se poate diviza in 3 perioade: clasica, neoclasica si moderna. Perioada clasica incepe in Evul Mediu cand boala a fost recunoscuta pentru prima data si au fost vazute manifestarile dermatologice ale sale. Termenul “lupus” este atribuit doctorului Rogerius din secolul al 12-lea care l-a folosit in descrierea clasicelor eruptii cutanate ale malariei. Perioada neoclasica a fost dominata de descoperirea implicatiilor sistemice ale bolii de catre doctorul Moric Kaposi in 1872. Perioada moderna a bolii a inceput in 1948 cu descoperirea celulei lupice (LE numita gresit asa pentru ca apare si in cazul altor boli) si a fost caracterizata de avansarea in cunoasterea patofiziologiei si teste de laborator ale bolii cat si de progrese in tratament.
Istoricii medicinei au emis teoria ca oamenii cu porphyria (o boala care are multe simptome comune cu Lupusul) au generat in folclor povestile cu vampiri si oameni-lupi din cauza fotosensibilitatii, leziunilor pielii, cresterii parului si coloratiei rosu-inchis a dintilor in unele cazuri severe de porfiria.
Primul tratament cu adevarat folositor a fost gasit odata cu aparitia chininei in 1894. Patru ani mai tarziu, folosirea salicatilor (o forma de aspirina) impreuna cu chinina au obtinut rezultate mai bune in tratarea Lupusului. Acest tratament a fost cel mai bun posibil pana la mijlocul secolului XX pana cand Hench a descoperit eficacitatea folosirii cortizonului pentru bolnavii cu Lupus.